Blog

IARNA ACEASTA OFERĂ CADOU O EXPERIENȚĂ

În copilărie, sfârșitul lunii noiembrie era perioadă de maximă încântare. Știam că zilele ploioase vor lua sfârșit curând, și în locul lor vor veni zile albe și reci, semn clar că momentul preferat al anului este la doar câteva dăți de dormit distanță. Pregătirea calendarului de advent, decorarea ferestrelor dar chiar și curățenia de Crăciun erau prilej de fericire!

Odată cu trecerea timpului am mai pierdut din entuziasm, însă trebuie să recunoaștem că ne este dor de acea persoană care știa să profite de orice experiență. Și pe bună dreptate! “Experiences over things” a devenit mantra noii generații, susținută de numeroase studii care dovedesc că oamenii tind să devină mai fericiți pe termen lung dacă (își) investesc (banii) în experiențe, nu în produse.

CITEȘTE TOT ARTICOLUL

Ghid practic pentru revenirea la prima dragoste – baletul

Există multe motive pentru care, în copilărie sau în adolescență, încetăm să mai practicăm sportul preferat sau renunțăm la visul de a deveni dansator profesionist sau balerină. Interesele se schimbă repede… Însă 10 ani mai târziu, la cafeaua de dimineață, când citim un articol despre Misty Copeland care a fost promovată prim-solistă a ABT, deși a început să facă balet abia la 14 ani, s-ar putea să ne spunem pe un ton de reproș: “La 14 ani!? – eu la 14 ani dansam deja pe poante, dar…” Dacă acea dimineață reușește să transforme toate regretele într-un plan de bătaie, articolul acesta ți se adresează!

CITEȘTE TOT ARTICOLUL

Move It 2015 – despre toate câte un pic

Move It este un festival de dans în Londra pe care organizatorii îl numesc “The UK’s biggest dance event” – pe bună dreptate. Move It nu seamănă cu nimic din ce am văzut vreodată în partea noastră de lume. Și unde mai pui că anul acesta a fost o ediție aniversară, centanarul Move IT …deci distracție înzecită.

Move It 2015, aye!

Move It 2015, aye!

13, 14 și 15 februarie 2015 au stat sub semnul pasiunii și al energiei iar Olympia Hall s-a dovedit a fi neîncăpătoare, încă o dată, pentru zecile de mii de dansatori veniți din toate colțurile Marii Britanii dar și de peste hotare.

CITEȘTE TOT ARTICOLUL

Crăciun pe demi pointe

Crăciunul este mai frumos în familie, așa că, nu e de mirare că orele de balet festive de Crăciun au devenit rapid tradiție în rândul cursanților Pas Boutique. Anul acesta ne-am reunit în sala Eugen Ionescu din Palatul Universul pentru a sărbători împreună încheierea unui an minunat plin de grație, pasiune și …caramele 😉

CITEȘTE TOT ARTICOLUL

O poveste despre modă şi tutu-uri

Culori pastelate, broderii, sclipici, dantelă și o coroană cu nestemate – asta conținea wishlist-ul fiecăreia dintre noi cu câteva decenii în urmă, pe vremea când cea mai mare grijă a noastră era alegerea desenelor animate de duminică dimineața. Din fericire, designerii probabil au avut aceleași pasiuni iar, ani mai târziu, aceleași nostalgii, astfel că numeroase colecții poartă însemnele romantice ale lumii baletului.

CITEȘTE TOT ARTICOLUL